@paatridream: 🤪🤪🤪🤣#2023 #paratii

🧡

Open In TikTok:

Region: ES

Friday 14 July 2023 15:27:52 GMT

550

159

9

1

Music

Download

No Watermark .mp4 (2.62MB) No Watermark(HD) .mp4 (1.13MB) Watermark .mp4 (0MB) Music .mp3

Comments

edu89 :

WoW una hermosa bailarina 🥰🥰🥰🥰😘😘😘

2023-08-08 19:06:13

2

Nuniii :

💋💋💋💋💋💋

2023-07-14 15:35:56

1

Jose Luis :

🥰🥰🥰

2023-07-14 16:25:59

1

Dorin Curean :

👍👍👍

2023-07-14 18:28:47

1

MANE FODE :

😳😳😳

2023-07-14 19:42:59

1

Manu.manu :

❤❤❤

2023-07-14 22:02:34

1

rachid :

🥰🥰🥰

2023-07-15 08:35:30

1

To see more videos from user @paatridream, please go to the Tikwm homepage.

Other Videos

🍕 PIZZA PICNIC FOR MY HUSBANDS 30TH BIRTHDAY IN IBIZA 🙋🏻‍♀️🩷✨ #mimidarlingbeauty#stammer#pizzapicnic#ibiza

🍕 PIZZA PICNIC FOR MY HUSBANDS 30TH BIRTHDAY IN IBIZA 🙋🏻‍♀️🩷✨ #mimidarlingbeauty#stammer#pizzapicnic#ibiza

@رائے شاہ زین کھرل 😍 @🤟کھرل زادہ🤟 @🇵🇰NadeemHussain🇦🇪

@رائے شاہ زین کھرل 😍 @🤟کھرل زادہ🤟 @🇵🇰NadeemHussain🇦🇪

🐆💚💅 BRAT SUMMER NAILS 🐆💚 nail set thats been sat in the drafts a while 🙋🏻‍♀️THANK YOU BRAT SUMMER 😂 #mimidarlingbeauty#bratsummer#leopardnails#nailday#nailinspo#greennails#charlixcx#summernails @Charli XCX

🐆💚💅 BRAT SUMMER NAILS 🐆💚 nail set thats been sat in the drafts a while 🙋🏻‍♀️THANK YOU BRAT SUMMER 😂 #mimidarlingbeauty#bratsummer#leopardnails#nailday#nailinspo#greennails#charlixcx#summernails @Charli XCX

AWARENESS IS KEY 🔑 people have laughed cause they dont know what to do ….. SO HERE’S SOME THINGS I APPRECIATE IF IM STAMMERING🩷✨ #mimidarlingbeauty#stammer#stutter#TikTokForGood#TimTokPartner @TikTok for Good

AWARENESS IS KEY 🔑 people have laughed cause they dont know what to do ….. SO HERE’S SOME THINGS I APPRECIATE IF IM STAMMERING🩷✨ #mimidarlingbeauty#stammer#stutter#TikTokForGood#TimTokPartner @TikTok for Good

Melodie noua .Premiera ! 🔊📢📣 Make BOR great again Veșnicia s-a născut la sat. Dar s-a mutat la oraș — în cea mai progresistă clădire ridicată de cea mai anti-progresistă instituție. Ascunsă sub straie „tradiționale”, poleită în aur și mozaic, Catedrala Mântuirii Neamului e simbolul perfect al credinței noastre moderne: spectaculoasă, dar tot mai goală pe dinăuntru. Cu parcare subterană și lift direct către Dumnezeu. S-a mutat cu tot cu firmă, cont bancar și instalație de sonorizare. A lăsat în urmă bisericuța din lemn, cu icoanele afumate și femeia bătrână care știa Scriptura pe de rost — și s-a mutat într-o catedrală de beton și lumină rece, unde Dumnezeu pare tot mai greu de găsit printre reflectoare. România nu mai construiește biserici. Construiește monumente de imagine. Catedralele nu mai sunt locuri unde îți lași sufletul, ci locuri unde ți-l etalezi — împreună cu ținuta de duminică, vanitatea lustruită și ultimele bârfe de la radio șanț. Priveliștea e completă: două megalomanii una lângă alta. Casa Poporului și Catedrala Mântuirii Neamului — oglinda unei țări care confundă credința cu grandoarea. Una ridicată pentru gloria unui om, cealaltă pentru mântuirea unui neam, dar amândouă hrănite din aceeași vanitate poleită. Ceaușescu a visat o Românie care să se vadă de pe Lună. BOR a visat una care să se vadă de la cer. Și între ele, poporul — încă pe pământ, încă așteptând minunea. Ne place să spunem că România e o țară creștină. Dar creștinismul nostru se vede mai mult în poze decât în fapte. Ne facem cruce la volan, dar claxonăm nervos imediat după. Aprindem lumânări, dar stingem compasiunea. Punem bani în cutia milei, dar trecem pe lângă săraci cu privirea în altă parte. Credința noastră e impecabilă — la televizor. E difuzată în direct, cu drone, comentarii și invitați speciali. Se măsoară în metri de turlă și în decibeli de cor, nu în liniște, nu în bunătate, nu în gesturi simple. Dumnezeu n-a cerut niciodată mozaic poleit. A cerut doar oameni. Dar Biserica a construit un palat poleit în aur și a devenit, fără să-și dea seama, cel mai bun promotor al firmei Mercedes. A înlocuit carul credinței cu limuzina binecuvântării, și smerenia cu șoferul personal. Poate că nu mai știm să credem fără spectacol. Poate că, într-o lume care trăiește din imagine, până și rugăciunea trebuie să aibă o scenă, un microfon și o campanie media. Am uitat că bunătatea e cea mai frumoasă formă de rugăciune. Că poți să te rogi și tăcând, dacă în tăcerea ta încape un om. Că nu trebuie să ridici ziduri ca să-l găzduiești pe Dumnezeu — ajunge să deschizi o ușă, o inimă, o privire. Într-o lume care se fotografiază și când dă o pâine, compasiunea a devenit suspectă, iar modestia — o ciudățenie. Ne e mai ușor să dăm like unui necaz decât să ne oprim cinci minute lângă el. Dar poate că tocmai asta e minunea uitată a credinței: că nu se vede, ci se simte. Că nu se spune, ci se face. Că nu cere scenă, ci prezență. Bunătatea nu are cupolă, nu are candelabre, nu are arhitect. Are doar ochi care văd și mâini care ajută. E liniștea aceea când alegi să nu judeci. Când ridici un om, nu o clădire. Când știi că lumina vine din gest, nu din vitraliu. Și poate că, atunci când vom redescoperi asta, nici nu va mai fi nevoie să facem BOR „măreț” din nou — pentru că el va fi deja mare, în tăcerea și bunătatea oamenilor simpli. Poate că Dumnezeu nu locuiește în turle, ci în felul în care ne purtăm unii cu alții.

Melodie noua .Premiera ! 🔊📢📣 Make BOR great again Veșnicia s-a născut la sat. Dar s-a mutat la oraș — în cea mai progresistă clădire ridicată de cea mai anti-progresistă instituție. Ascunsă sub straie „tradiționale”, poleită în aur și mozaic, Catedrala Mântuirii Neamului e simbolul perfect al credinței noastre moderne: spectaculoasă, dar tot mai goală pe dinăuntru. Cu parcare subterană și lift direct către Dumnezeu. S-a mutat cu tot cu firmă, cont bancar și instalație de sonorizare. A lăsat în urmă bisericuța din lemn, cu icoanele afumate și femeia bătrână care știa Scriptura pe de rost — și s-a mutat într-o catedrală de beton și lumină rece, unde Dumnezeu pare tot mai greu de găsit printre reflectoare. România nu mai construiește biserici. Construiește monumente de imagine. Catedralele nu mai sunt locuri unde îți lași sufletul, ci locuri unde ți-l etalezi — împreună cu ținuta de duminică, vanitatea lustruită și ultimele bârfe de la radio șanț. Priveliștea e completă: două megalomanii una lângă alta. Casa Poporului și Catedrala Mântuirii Neamului — oglinda unei țări care confundă credința cu grandoarea. Una ridicată pentru gloria unui om, cealaltă pentru mântuirea unui neam, dar amândouă hrănite din aceeași vanitate poleită. Ceaușescu a visat o Românie care să se vadă de pe Lună. BOR a visat una care să se vadă de la cer. Și între ele, poporul — încă pe pământ, încă așteptând minunea. Ne place să spunem că România e o țară creștină. Dar creștinismul nostru se vede mai mult în poze decât în fapte. Ne facem cruce la volan, dar claxonăm nervos imediat după. Aprindem lumânări, dar stingem compasiunea. Punem bani în cutia milei, dar trecem pe lângă săraci cu privirea în altă parte. Credința noastră e impecabilă — la televizor. E difuzată în direct, cu drone, comentarii și invitați speciali. Se măsoară în metri de turlă și în decibeli de cor, nu în liniște, nu în bunătate, nu în gesturi simple. Dumnezeu n-a cerut niciodată mozaic poleit. A cerut doar oameni. Dar Biserica a construit un palat poleit în aur și a devenit, fără să-și dea seama, cel mai bun promotor al firmei Mercedes. A înlocuit carul credinței cu limuzina binecuvântării, și smerenia cu șoferul personal. Poate că nu mai știm să credem fără spectacol. Poate că, într-o lume care trăiește din imagine, până și rugăciunea trebuie să aibă o scenă, un microfon și o campanie media. Am uitat că bunătatea e cea mai frumoasă formă de rugăciune. Că poți să te rogi și tăcând, dacă în tăcerea ta încape un om. Că nu trebuie să ridici ziduri ca să-l găzduiești pe Dumnezeu — ajunge să deschizi o ușă, o inimă, o privire. Într-o lume care se fotografiază și când dă o pâine, compasiunea a devenit suspectă, iar modestia — o ciudățenie. Ne e mai ușor să dăm like unui necaz decât să ne oprim cinci minute lângă el. Dar poate că tocmai asta e minunea uitată a credinței: că nu se vede, ci se simte. Că nu se spune, ci se face. Că nu cere scenă, ci prezență. Bunătatea nu are cupolă, nu are candelabre, nu are arhitect. Are doar ochi care văd și mâini care ajută. E liniștea aceea când alegi să nu judeci. Când ridici un om, nu o clădire. Când știi că lumina vine din gest, nu din vitraliu. Și poate că, atunci când vom redescoperi asta, nici nu va mai fi nevoie să facem BOR „măreț” din nou — pentru că el va fi deja mare, în tăcerea și bunătatea oamenilor simpli. Poate că Dumnezeu nu locuiește în turle, ci în felul în care ne purtăm unii cu alții.

About

Robot

Legal

Privacy Policy