@nanad2x: ✨ #SelfImprovement

Diaa|Self-Growth🐣

Open In TikTok:

Region: ID

Saturday 18 January 2025 09:05:00 GMT

6707

394

2

19

Music

Download

No Watermark .mp4 (2.52MB) No Watermark(HD) .mp4 (2.52MB) Watermark .mp4 (2.53MB) Music .mp3

Comments

moctailmixerice :

semoga bisa lulus tepat waktu dengan mudah & lancar kak

2025-01-19 11:14:19

4

Kocak Gaming :

😁

2025-10-04 16:04:46

0

To see more videos from user @nanad2x, please go to the Tikwm homepage.

Other Videos

Just in my head over this class reunion thing. I know it will be fun. #classreunion #nervous

Just in my head over this class reunion thing. I know it will be fun. #classreunion #nervous

#اليمن#رزاز_razaz

#اليمن#رزاز_razaz

🔥 Povestea focului care a ars trecutul Sunt seri în care tăcerea cântă mai puternic decât orice cuvânt. Aseară a fost una dintre acele seri. Eu și El am aprins focul — nu doar din lemne, ci și din noi, din tot ce rămăsese nespus, nevindecat, neterminat. În mâinile mele tremurau fotografiile. Fiecare bucată de hârtie era o amintire înrămată, un fragment dintr-o viață pe care am iubit-o și care, încet-încet, a murit. Am privit chipurile noastre tinere, zâmbetele care păreau veșnice, momentele care păreau indestructibile… și mi-am dat seama că nu mai recunosc acei oameni. Pozele nu mai erau despre noi, ci despre doi străini care au trăit cândva sub același cer. Le-am aruncat în foc. Una câte una. Am privit cum flăcările mușcau din ele, cum culorile se topeau în roșu și negru, cum zâmbetele dispăreau într-o clipă de fum. Și odată cu ele, am simțit cum o parte din mine se eliberează. A fost dureros, dar și eliberator — ca și cum focul îmi lua de pe umeri povara anilor în care am crezut, am sperat, am iubit orbește. Am băut vin împreună. O sticlă întreagă, care nu era despre sărbătoare, ci despre despărțire. Am băut ca doi camarazi care au supraviețuit aceleiași bătălii, dar care știu că drumurile lor nu se mai întâlnesc. Fiecare înghițitură era un rămas-bun nerostit. Și apoi, fără cuvinte, a început ultimul nostru dans. Pașii erau grei, aproape nefirești, dar și plini de o tandrețe amară. Dansam nu pentru viitor, ci pentru trecut. Nu pentru iubire, ci pentru ce a rămas din ea. Era dansul sfârșitului, dar și al recunoașterii: am fost, am trăit, am ars. În jurul nostru, focul trosnea ca o inimă prea plină. Cenușa cădea ușor, ca o ninsoare neagră peste tot ce am fost. Și în tăcerea aceea, mi-am spus: Acum pot pleca. Acum pot să mă desprind. Nu a fost doar un ritual. A fost o renaștere. Am ars fotografii, dar de fapt am ars lanțurile. Am băut vin, dar de fapt am băut libertatea. Am dansat, dar de fapt mi-am luat sufletul de mână și l-am condus afară din întuneric. Aseară am înțeles că unele povești nu se termină cu ură, ci cu un foc care purifică, cu un dans care închide cercul și cu o inimă care, în sfârșit, îndrăznește să spună: Mă eliberez. Aceasta nu este povestea unei despărțiri. Este povestea unui nou început. 🌙✨ — poveste vie scrisă din suflet și tăcere.

🔥 Povestea focului care a ars trecutul Sunt seri în care tăcerea cântă mai puternic decât orice cuvânt. Aseară a fost una dintre acele seri. Eu și El am aprins focul — nu doar din lemne, ci și din noi, din tot ce rămăsese nespus, nevindecat, neterminat. În mâinile mele tremurau fotografiile. Fiecare bucată de hârtie era o amintire înrămată, un fragment dintr-o viață pe care am iubit-o și care, încet-încet, a murit. Am privit chipurile noastre tinere, zâmbetele care păreau veșnice, momentele care păreau indestructibile… și mi-am dat seama că nu mai recunosc acei oameni. Pozele nu mai erau despre noi, ci despre doi străini care au trăit cândva sub același cer. Le-am aruncat în foc. Una câte una. Am privit cum flăcările mușcau din ele, cum culorile se topeau în roșu și negru, cum zâmbetele dispăreau într-o clipă de fum. Și odată cu ele, am simțit cum o parte din mine se eliberează. A fost dureros, dar și eliberator — ca și cum focul îmi lua de pe umeri povara anilor în care am crezut, am sperat, am iubit orbește. Am băut vin împreună. O sticlă întreagă, care nu era despre sărbătoare, ci despre despărțire. Am băut ca doi camarazi care au supraviețuit aceleiași bătălii, dar care știu că drumurile lor nu se mai întâlnesc. Fiecare înghițitură era un rămas-bun nerostit. Și apoi, fără cuvinte, a început ultimul nostru dans. Pașii erau grei, aproape nefirești, dar și plini de o tandrețe amară. Dansam nu pentru viitor, ci pentru trecut. Nu pentru iubire, ci pentru ce a rămas din ea. Era dansul sfârșitului, dar și al recunoașterii: am fost, am trăit, am ars. În jurul nostru, focul trosnea ca o inimă prea plină. Cenușa cădea ușor, ca o ninsoare neagră peste tot ce am fost. Și în tăcerea aceea, mi-am spus: Acum pot pleca. Acum pot să mă desprind. Nu a fost doar un ritual. A fost o renaștere. Am ars fotografii, dar de fapt am ars lanțurile. Am băut vin, dar de fapt am băut libertatea. Am dansat, dar de fapt mi-am luat sufletul de mână și l-am condus afară din întuneric. Aseară am înțeles că unele povești nu se termină cu ură, ci cu un foc care purifică, cu un dans care închide cercul și cu o inimă care, în sfârșit, îndrăznește să spună: Mă eliberez. Aceasta nu este povestea unei despărțiri. Este povestea unui nou început. 🌙✨ — poveste vie scrisă din suflet și tăcere.

💖💖 #bellydancernourah #bellydancer #bellydanceclass #toronto #torontolife

💖💖 #bellydancernourah #bellydancer #bellydanceclass #toronto #torontolife

About

Robot

Legal

Privacy Policy